
1 Iunie, Ziua Copilului fericit: cum il surprinzi cu cele mai distractive activitati si cadouri?
1 Iunie este o sarbatoare plina de semnificatii, o zi in care copiii sunt liderii lumii. Cei mici se vor juca in voie iar cei mari vor uita pentru o clipa de griji si de probleme si isi vor aminti de copilarie. Asadar, de ce sa nu facem Ziua Copilului mai speciala cu un set de activitati super distractive? De la jocuri de interior pana la excursii si jocuri in aer liber, toate sunt menite sa aduca zambetul pe chipurile tuturor copiilor.
1 Iunie, Ziua Copilului: semnificatie si traditie
Ziua Copilului a fost mentionata pentru prima data la Conferinta Mondiala pentru protejarea si bunastarea copiilor, care a avut loc in Geneva in anul 1925. Ulterior, multe guverne au adoptat “Ziua Copilului” care se sarbatoreste pe 1 Iunie. Exista si tari care au ales zile diferite pentru aceasta sarbatoare. Spre exemplu, in Turcia Ziua Copilului se sarbatoreste pe 23 aprilie iar in Brazilia pe 12 octombrie. Indiferent de data exacta a acestei sarbatori, scopul ei este acelasi: celebrarea miracolului nasterii, al puritatii si al inocentei.
Activitati 1 iunie in aer liber
Din fericire, in Romania Ziua Copilului este declarata zi libera, un motiv in plus pentru a intreprinde diferite activitati cu cei mici. Obiceiurile depind de fiecare familie in parte, unii sarbatorind-o cu dulciuri, cadouri, jucarii, baloane colorate si mici atentii. Altii petrec timpul liber in familie, facand diferite activitati de 1 iunie. Sau unii prefera sa mearga la evenimente organizate special pentru cei mici: petreceri pentru copii, ateliere artistice, dansuri traditionale, activitati sportive. Indiferent de alegerea pe care o faci, importante sunt atentia si timpul petrecut cu copiii tai.
Pentru ca 1 iunie coincide si cu prima zi de vara, joaca in aer liber este preferata tuturor. Parcurile, curtile si terenurile de fotbal se transforma in locuri pentru diferite jocuri, activitati creative si surse de mult ras, bucurie si voie buna. Vara este, intr-adevar, perioada in care sunt construite cele mai frumoase amintiri din copilarie. Iata cateva idei de activitati de 1 iunie de care te poti bucura impreuna cu cei mici.
Jocuri distractive
Ideile de joaca nu trebuie sa lipseasca cu ocazia zilei de 1 Iunie. Fie ca alegi sa sari coarda impreuna cu copilul tau, sa joci sotronul, fie ca joci fotbal, baschet sau volei cu el, o zi plina de miscare te va incarca de energie si voie buna. Iar copiii vor fi extrem de incantati sa faca echipa cu parintii.

Daca ai in curte tobogane, leagane sau casute, fii si tu o zi copil si joaca-te asa cum vrea cel mic. Alege jucarii de exterior interactive, care sa-i determine pe copii sa faca miscare, sa alerge sau sa faca sport. Poti inalta un zmeu, poti umple curtea de baloane colorate sau poti face baloane de sapun care ii vor incanta pe copii.
Citeste in continuare si alte idei de jocuri de 1 iunie care ii vor placea celui mic:
Vanatoare de insecte – ofera-i copilului un borcanel special si pune-l sa adune diverse insecte. Il poti ajuta sa descopere stiinta si joaca in acelasi timp cu ajutorul unor instrumente speciale cum ar fi binoclu, microscop, recipient pentru observare.
Transforma-ti curtea intr-o cursa de obstacole – foloseste conuri, bete, cercuri hola hoop sau alte obiecte asemanatoare pentru a crea obstacole distractive.
Organizeaza o intalnire de joaca in aer liber – joaca este mai interesanta atunci cand copiii tai au prieteni cu care sa se joace. Invita si alti copii sa ia parte la activitatile de 1 iunie.

Ajuta-i sa planteze o mini-gradina – in acest fel ii vei invata sa aiba grija de plante si sa le ude. Daca vremea nu permite acest lucru, exista seturi de exprimente pentru interior, care ii invata cum sa realizeze o mini-gradina botanica.
Lasa-l sa se joace cu apa – copiii vor profita din plin de sansa de a iesi afara si de a se juca cu apa. Exista o multime de activitati creative pentru a face acest lucru: udarea gradinii, instalarea unei stropitori, baloane cu apa.
Arta pe asfalt – da-le copiilor o galeata mare de creta si lasa-i sa deseneze pe asfalt. Pentru un plus de distractie, le poti da ca tematica chiar Ziua Copilului.
Foloseste-te de strategia rotatiei jucariilor in aer liber – Copiii sunt mult mai incantati sa se joace cu jucarii pe care nu le-au mai vazut de multa vreme. Acestea pot include jucarii interactive sau jocuri de indemanare cu ajutorul carora sa se antreneze in diverse activitati.
Fa o capsula a timpului si ingroap-o impreuna cu cei mici.
Observati pasarile cu ajutorul unui binoclu.
Organizeaza un concurs de hula hoop.
Evenimente si petreceri in aer liber
De 1 iunie sunt organizate mereu petreceri in aer liber. Acolo copiii au parte de animatori, concursuri si jocuri care ii vor tine ocupati intreaga zi. Iata care sunt cele mai populare activitati de 1 iunie pentru copii:
Spectacole de teatru pentru copii – copiii adora povestile, de aceea un spectacol de teatru organizat special pentru ei va fi o ocazie de a petrece timp de calitate impreuna.
Evenimentele din parc, in aer liber – cu siguranta, in majoritatea oraselor din tara, sunt organizate evenimente de 1 iunie pentru prichindei. Aici copiii vor putea participa la activitati pregatite cu mult drag pentru ei.

Vizite la muzeu – unele muzee din Romania organizeaza activitati de Ziua Copilului, asa ca sunt si acestea o oportunitate de a-i recrea si distra pe pitici.
Petrecere acasa – daca nu te incanta ideea de aglomeratie si spatiu public, poti organiza propria petrecere in curte sau intr-un loc intim. In functie de bugetul de care dispui, petrecerea poate fi micuta, cu cativa invitati, mici gustari, pictura pe fata si baloane colorate. Daca vrei o atmosfera mai pompoasa, opteaza pentru un tobogan gonflabil sau animatori profesionisti care sa-i antreneze in diverse activitati.

Atelier de creatie sau proiecte DIY – de Ziua Copilului, activitatile creative sunt intotdeauna o placere. Pe langa distractie, acestea stimuleaza imaginatia copiilor si ii ajuta sa dezvolte aptitudini creative. Daca nu ai posibilitatea sa participi la un astfel de atelier, incearca sa-i iei celui mic cateva jucarii creative si te joci impreuna cu el.
1 iunie cu activitati sportive – pentru micutii energici, organizeaza activitati antrenante precum un joc de fotbal, tenis sau alt sport preferat.
O excursie de o zi
Daca vremea tine cu tine, poti incerca o excursie de o zi intr-un loc pe care stii ca cel mic il va aprecia sau un picnic la iarba verde. Cele mai interesante recomandari le gasesti in randurile de mai jos:
Picnic in familie – in mijlocul naturii este cel mai frumos. Un picnic la iarba verde reuneste familia iar copiii isi creeaza amintiri de neuitat. Gateste mancarea preferata a celor mici, pune-o intr-un cos special si mergeti impreuna la iarba verde. Nu uita sa iei cu tine mingea, paletele de badminton sau alte jucarii de exterior.
Vizita la un parc de aventura – o idee este Parcul de aventura Comana, unde exista o multime de activitati recreative pe grupe de varsta: plimbare cu caruta, tiroliana, trasee, concurs de tras cu arcul. Sau poti incerca Parc Aventura din Brasov care este cel mai mare din Europa de Est. Aici ai 14 trasee de dificultate progresiva pentru diferite varste, plus alte jocuri distractive, tiroliana peste lac.
Ferma de animale sau gradina zoologica – cauta in apropiere de tine o ferma de animale unde copiii pot invata o multime de lucruri despre animalute si mediul in care acestea traiesc. Copiii sunt fascinati de necuvantatoare, asa ca o vizita la gradina zoologica este o idee minunata de activitate de Ziua Copilului.
Lacul si Manastirea Snagov – atat lacul, cat si Manastirea Snagov reprezinta un loc relaxant si placut, in care te vei incarca cu energie pozitiva.
Relaxare la piscina – chiar daca nu este atat de cald incat sa il poti duce pe cel mic la balaceala in exterior, poti incerca un loc in care exista si piscina interioara. O idee este Forest Retreat Spa din judetul Valcea, o oaza de liniste in mijlocul naturii, dar exista si alte proprietati asemanatoare in diverse zone ale tarii.
Activitati Ziua Copilului in interior
Cu toate ca distractia cea mai mare este afara, si in interior poti intreprinde jocuri distractive si activitati de 1 iunie. Daca vremea nu iti permite sa stai afara, fii pregatit cu cateva idei de joaca pentru a petrece frumos Ziua Copilului.

Activitati creative – este timpul sa scoti lipiciul, culorile, acuarelele si alte accesorii potrivite pentru cele mai indraznete proiecte DIY. Dupa ce copilul tau a terminat, poti expune operele de arta pe o sfoara, astfel incat sa fie incantat la maxim.
Jocuri de societate – daca iti doresti putin timp in familie, cea mai buna idee este sa jucati impreuna jocuri de masa, care vor antrena spiritul competitiv al celui mic.
Activitati de gatit – din categoria activitati de 1 iunie face parte si gatitul. Pregateste impreuna cu cel mic diverse deserturi pe care sa le orneze asa cum isi doreste el.
Petrecere in pijama – de Ziua Copilului, poti organiza o petrecere in pijama, doar cu familia sau cu cativa prieteni. Poti aduce experienta experienta campingului chiar in casa ta cu ajutorul corturilor realizate din perne si paturi.
Puzzle-uri – o idee minunata de a ocupa timpul copiilor in casa este realizarea de puzzle-uri. In plus, acestea imbunatatesc indemanarea si atentia celor mici.
Experimente stiintifice – pentru micutii curiosi, poti incerca seturi de experimente care ii vor ajuta sa descopere lucruri noi. Alege seturi de magie, seturi slime, seturi de chimie, seturi pentru descoperirea corpului uman si alte jocuri cu experimente pentru copii.
Activitati de invatare – exista o multime de activitati de invatare practice si distractive pe care le poti face acasa cu copilul. Acestea ofera posibilitatea de a exersa matematica, limbajul sau citirea. In functie de varsta copilului poti incerca seturi STEM, jocuri de matematica sau jocuri cu litere foarte captivante pentru cei mici.
Film in familie – pentru a incheia ziua intr-un mod cat mai relaxant, vizioneaza un film bun care sa ii invete pe copii lectii de viata importante.
Cadouri 1 Iunie pe care cel mic nu le va uita
Cu siguranta, oferirea unui cadou va face ziua mai frumoasa oricarui copil. Alege cadouri de 1 iunie potrivite varstei si jucarii care reprezinta o cale de a invata, de a cunoaste si de a descoperi.
Cadouri 1 Iunie pentru copii de 1-3 ani
Elanul Max – este un joc de motricitate care ii va invata pe copii cum sa tina corect in mana inele cu diferite texturi. Micutii vor fi incantatI sa potriveasca piesele colorate pe coarnele elanului.

Vanatoarea de poze – este un joc care ii va tine pe copii intr-o permanenta miscare. Este foarte simplu si distractiv de jucat: ascunde cateva dintre cele 20 de cartonase mari cu imagini prin casa, apoi pune unul dintre cele 20 de cartonase mici in aparatul foto si trimite-l pe copilul tau in cautare pentru a gasi si a potrivi cartonasele.
O masinuta hazlie – o idee de cadou de 1 iunie este o masinuta care sa il stimuleze pe copil sa se plimbe prin casa sau pe afara. Este usor de manevrat si foarte confortabila.
Set de constructie cu 50 de piese – cu ajutorul unui astfel de set, copiii isi vor dezvolta indemanarea si abilitatile de construit. In plus, cei mici vor invata sa identifice cifrele, culorile si literele.
Masuta de activitati pentru apa si nisip – ce poate fi mai distractiv decat sa te joci cu apa si nisip? Ofera-i cadou copilului tau o masuta in care se poate juca cu apa si nisip chiar la el acasa. Atunci cand vremea este racoroasa, poate fi folosita si ca masuta de studiu, fiind prevazuta cu compartimente pentru creioane si alte rechizite.

Vehicule fara pedale – daca vrei sa oferi un cadou interesant de Ziua copilului, alege un vehicul fara pedale de la Didicar. Acesta poate fi folosit atat in casa, cat si in exterior. Vehiculele fara pedale sunt excelente pentru copii, deoarece ii ajuta sa-si formeze reflexele de mers si sa-si tonifice muschii de la picioare.
Asadar, exista o multime de variante de jucarii pentru copii de 1-3 ani pe care le poti oferi cadou cu ocazia zilei de 1 Iunie. Indiferent ce ai alege, nu uita ca jucariile alese trebuie sa tina cont in primul rand de varsta copiilor, in asa fel incat sa ii ajute sa isi dezvolte anumite abilitati si sa capete cunostinte noi.
Cadouri de 1 Iunie pentru copii de 2-5 ani
Joc de matematica Raul cu crocodili – este un instrument matematic excelent cu experimentare prin joaca, care il va incanta chiar si pe cel mai tanar invatacel.
Microscop – este ideal pentru a observa in detaliu minunile naturii.
Set Mathlink pentru incepatori – aceste seturi ii invata pe copii despre operatiile matematice, dimensiuni, culori, sortare si despre formele geometrice. Cu ajutorul lor, copilasii pot chiar construi animalute 3D, vehicule si multe altele.
Borcan cu lupa pentru observarea insectelor – daca ai un micut curios acasa, borcanul cu lupa este o idee de cadou de 1 iunie minunata. Acesta permite observarea insectelor indeaproape, avand o lupa care mareste de 3 ori. Vezi aici si alte idei de jocuri stiintifice.

Carti de colorat Water Magic – lasa-l pe cel mic sa coloreze la nesfarsit si fara mizerie cu ajutorul cartilor de colorat Water Magic. Sunt perfecte de luat in calatorii si vacante.
Joc de societate Hopa-topa – orice copil trebuie sa aiba cel putin un joc de societate. Hopa-topa este foarte distractiv, avand 3 variante de joc, si poate fi folosit atat in casa, cat si afara.
Set de picnic – picnicurile sunt adevarate momente de relaxare in natura in zilele libere si insorite! Alege un cadou de 1 iunie special: un set de picnic cu buline care dezvolta jocul de rol creativ si imaginatia.
Set de doctor – alege jocuri de rol care ii fascineaza pe copii si vei oferi cadouri de Ziua Copilului cat se poate atractive. Un set de doctor ii invata pe copii despre partile corpului si despre importanta sanatatii.
Cadou Ziua Copilului pentru varsta 5+
Provocarea conexiunilor – este un super joc de logica de care copilului tau nu are cum se plictiseasca. Tot ce trebuie sa faca este sa formeze conexiuni logice intre piese si sa primeasca puncte pentru ele. Cu ajutorul acestui joc copiii isi vor dezvolta si capacitatea de comunicare prin limbaj verbal.
Labirint 3D Addictaball – este un joc de logica 3D ce pune la incercare indemanarea, rabdarea, atentia, logica si coordonarea ochi-mana. Este atat de interesant incat copiii nu il vor lasa din mana pana nu vor termina traseul.
Joc matematic I sea 10! – din lista de cadouri de 1 iunie nu trebuie sa lipseasca un joc de matematic distractiv. Primul care strange cartonase care adunate dau 10, trebuie sa strige I sea 10!
Monstruletii din laborator – Borcanul cu lava – este un cadou de 1 iunie care imbina stiinta cu bucuria copilasilor de a descoperi figurine haioase. Cei mici trebuie sa dea drumul unei capsule misterioase in vulcan, sa adauge apa si apoi sa observe cum se dizolva capsula si apare o figurina simpatica.
Joc interactiv Inventeaza o poveste – ce spui de un joc in care cei mici trebuie sa inventeze povesti pornind de la forme geometrice? Pe cat pare de interesant, pe atat este. Jocul contribuie la dezvoltarea abilitatii de exprimare orala, a gandirii creative, a imaginatiei, a vederii spatiale.
Asadar, exista o multime de activitati 1 iunie distractive, care vor aduce zambetul pe chipul celor mici. Cadourile, la randul lor, vor completa bucuria copiilor de pretutindeni. Ofera-i micutului tau o zi a copilului minunata cu activitati de interior sau de exterior, cu jocuri amuzante si educative. Si, mai presus de orice, ofera-le posibilitatea de a petrece timp alaturi de tine si de familie.
Sursa foto: pexels.com
